DigiTech este unul dintre principalii parteneri Microsoft cu cea mai rapidă creștere din Egipt, cu statut de furnizor de soluții Microsoft Cloud (CSP) și furnizor de soluții de licențiere (LSP). Compania are o bogată experiență în cloud computing, în special Azure și M365. Operațiunile DigiTech sunt profitabile, compania are un flux de mijloace financiare stabil, iar clienții săi sunt organizații din sectoarele public și privat.
„Suntem încântați că am format o asociere cu DigiTech, o companie lider pe piața egipteană. Echipa DigiTech a construit o afacere de talie mondială care oferă servicii și soluții IT - de la licențiere, servicii cloud și servicii în domeniul securității la gestionarea accesului și infrastructurii – clienților din cele mai diverse ramuri de activitate. Softline consideră Egiptul o piață atractivă și cu creștere rapidă, precum și un punct de sprijin strategic pentru companie din Orientul Mijlociu. Sperăm la un parteneriat fructuos și o cooperare strânsă cu echipa DigiTech”, a declarat Serghei Cernovolenco, CEO global al Softline.
Președintele DigiTech, Ahmed El Bakri, a comentat: „Misiunea DigiTech este de a ne ajuta clienții să treacă de la gândirea digitală la implementarea digitală. Sinergia dintre cele două companii este evidentă și suntem încântați să ne extindem cooperarea cu Softline.”
În anul financiar 2020, Softline a majorat cota sa de afaceri internaționale până la 45%, atât din cauza creșterii organice, cât și a fuziunilor. În septembrie anul trecut, grupul de companii Softline și-a deschis sediul la Londra, după care a achiziționat o afacere de externalizare a dezvoltării de software de la Aplana Group, precum și controlul mizelor din compania germană Softline AG și compania indiană IT Embee, specializată în servicii cloud, licențierea software-ului, servicii de securitate informațională și de integrare a sistemului.